Arpegiu
Cinci cazuri de ascultat: același acord, o dată atacat dintr-odată, o dată frânt. Aceleași sunete, o altă intrare.
Un acord stă în partitură ca o coloană: toate capetele unul peste altul, toate sunetele deodată. Linia ondulată din stânga lui spune că nu trebuie să vină împreună, ci repede unul după altul, de jos în sus. Cuvântul vine din italianul arpa, harpa — un instrument care nu poate lua un acord altfel.
Pe această pagină fiecare caz stă de două ori alături: în stânga fără semn, în dreapta cu semn. Cine le ascultă pe amândouă aude aceleași sunete și un alt început. Tocmai asta deosebește acest semn de aproape toate celelalte de pe aceste pagini: aici se schimbă cu adevărat sunetul, nu doar imaginea. Amândouă au fost măsurate — momentele de intrare din sunet, unda și poziția capetelor din imaginea gravată.
Acordul nu devine mai lung din cauza asta. Sunetele intră decalat și se opresc împreună; la sfârșit stă același sunet, doar că a ajuns acolo pe altă cale.
Acordul fără semn
Patru capete unul peste altul, o singură intrare: așa arată un acord când nu scrie nimic altceva. Toate sunetele încep împreună și se opresc împreună. Această imagine este punctul de comparație pentru tot ce urmează — în dreapta ei stă același lucru încă o dată, și acolo tocmai această singură intrare este cea care se schimbă.
De jos în sus
Aceleași patru sunete, acum cu linia ondulată. În sunet intră unul după altul, de jos în sus, iar distanța e atât de mică încât tot ca un acord sună și nu ca o gamă. Vârful de săgeată nu e necesar când oricum se frânge în sus; unele ediții îl pun totuși, ca să nu lase nicio îndoială.
De sus în jos
Același acord, săgeata arată în jos. Acum vine primul sunetul cel mai înalt și ultimul cel mai grav. Este net mai rar și stă mai ales acolo unde un bas trebuie să răsune mai departe, sau unde mâna vine de sus. Cine ascultă cele două imagini una după alta aude diferența imediat: aceleași sunete, dar mișcarea merge înapoi.
Acordul larg desfăcut
Aici sunetele se întind peste două octave, în cheia de fa. O mână nu cuprinde asta dintr-odată, și tocmai de aceea există semnul: unda face dintr-o apucare imposibilă una cântabilă. În scriitura pianistică stă de aceea deosebit de des, și acolo de obicei fără săgeată.
Semnul ține de un singur acord
Două acorduri unul după altul, iar undă stă numai în fața primului. Al doilea rămâne o coloană. Acesta e răspunsul la o întrebare frecventă: semnul ține de acordul în fața căruia stă, nu de măsură și nu de tot locul. Cine vrea frânt și acordul următor scrie o a doua undă.
Cât de repede și în ce sens
Cât de repede se frânge acordul nu scrie nicăieri. Depinde de tempo, de instrument și de caracterul locului: la o încheiere liniștită unda poate să-și ia timp, în mijlocul unui pasaj rapid este aproape un singur atac. O regulă există totuși — sunetul cel mai de sus ar trebui să cadă pe timp când melodia este acolo sus, iar cel mai de jos atunci când contează basul. Niciuna nu se tipărește într-o ediție bună; asta e treaba interpretului.
Sensul, în schimb, se tipărește. Fără săgeată se frânge de jos în sus, iar acesta este cazul obișnuit. O săgeată în jos la capătul undei răstoarnă lucrurile: atunci vine primul sunetul cel mai înalt. Ambele cazuri se aud pe această pagină, iar în sunet înălțimile chiar merg în ordine inversă.
Ce stă alături
Din ce sunete e făcut un acord și care acorduri există: Articulație. Alte semne care prescriu cum se cântă un sunet și nu care: Ornamente.
Semne muzicale · Articulație · Ornamente · Termeni muzicali
Anotona face asta pentru tine
Fotografiază o partitură sau cântă melodia — Anotona recunoaște tonalitatea, scrie notele și le transpune în orice altă tonalitate. Gratuit.
Vezi AnotonaFiecare notă de pe această pagină este calculată, nu copiată.