Contrapunctul — două voci care sună împreună și rămân cântabile separat
Cinci perechi de ascultat. În stânga scriitura care nu se face, în dreapta cea corectă — și o piesă întreagă pe unsprezece măsuri.
Contrapunct înseamnă: două voci merg în același timp, și fiecare dintre ele este o melodie în sine. Este mai mult decât a suna bine împreună — un acompaniament care urmează cuminte în terțe este ireproșabil și totuși nu este a doua voce. Arta stă în a le avea pe amândouă deodată: o sonoritate care ține și două linii care pot fi cântate separat.
Învățătura este rânduită pe specii; aici stă prima, notă contra notă. Ambele voci au aceleași valori, de aceea fiecare întâlnire este o hotărâre aparte. Tocmai asta face din prima specie piatra de încercare: nu există note de trecere în spatele cărora o sonoritate proastă s-ar putea ascunde.
Aici stau cinci perechi una lângă alta. În stânga scriitura despre care este vorba, în dreapta același început scris după reguli. Ambele forme pot fi ascultate, iar deosebirea este aproape întotdeauna acolo pe loc: la paralele vocile se topesc într-una singură, la cadență sfârșitul rămâne deschis.
Cvinte paralele
Trei cvinte la rând, ambele voci urcând: este cea mai cunoscută greșeală a scriiturii la două voci. Cvinta este o consonanță perfectă, iar două alăturate fac vocile să se topească într-una — se aude o singură melodie cu o culoare, nu două linii. În dreapta vocea de jos este aceeași, cea de sus merge împotrivă, și îndată sunt iarăși două voci.
Octave paralele
Același lucru cu octavele, doar și mai limpede: vocea de sus o dublează pe cea de jos și încetează să mai fie voce proprie. Cine ascultă observă că impresia abia se deosebește de o melodie singură. În dreapta vocea de sus merge de la octavă prin sextă la terță, iar dublarea devine voce contrară.
Disonanță pe timp
În prima specie pe fiecare timp stă o consonanță. În stânga sunt o cvartă și două septime — sonorități care în scriitura la două voci ar trebui pregătite și rezolvate, iar aici pur și simplu stau acolo. În dreapta vin terță, terță și cvintă. Cvarta este cazul cel mai disputat: între două voci de sus se folosește, deasupra sunetului celui mai grav nu.
Cadența de la sfârșit
La sfârșit vocea de sus poartă sensibila: penultima întâlnire este o sextă mare care se lărgește spre octavă. În stânga lipsește sensibila, iar sexta rămâne mică — piesa se termină pe octavă, dar nu ajunge cu adevărat. Amândouă sunt permise și sună altfel; învățătura veche cere pentru sfârșit sexta mare.
Lanțul de terțe
Acest lanț este îngăduit în mod expres, și tocmai de aceea stă aici: nu orice paralelă este oprită. Terțele și sextele pot urma una după alta oricâte vrei. Numai că vocile rămân legate una de alta — fac aceeași mișcare, iar urechea aude o melodie cu acompaniament. În dreapta ajunge o singură mișcare contrară, iar acompaniamentul devine voce.
O piesă întreagă pe unsprezece măsuri
Jos se află cantus firmus, melodia dată; deasupra ei merge vocea contrară. Fiecare întâlnire este o consonanță, nicio consonanță perfectă nu se repetă paralel, iar sfârșitul trece prin sexta mare spre octavă. Mișcarea contrară și cea paralelă alternează — vocea contrară nu urmează nicăieri vocea de jos mai mult de doi pași.
Cele patru reguli ale primei specii
Împreună sună doar consonanțe: unison, terță, cvintă, sextă, octavă și prelungirile lor în octava următoare. Cvarta nu face parte dintre ele în scriitura la două voci — deasupra sunetului celui mai grav este socotită disonanță. Nu este o chestiune de gust, ci hotărârea pe care stă toată învățătura.
Două consonanțe perfecte de același fel una după alta sunt oprite când ambele voci merg în aceeași direcție: cvinte paralele și octave paralele. Motivul se aude și nu este doar o prescripție — vocile se topesc, și din două rămâne una. În terțe și sexte se poate merge paralel, numai că vocile rămân atunci legate una de alta.
Sfârșitul trece prin cadență: penultima întâlnire este o sextă mare, ultima o octavă, iar vocea de sus urcă acolo prin sensibilă. Regulile în această formă stau la Johann Joseph Fux, Gradus ad Parnassum, 1725 — de atunci materie de școală, iar pe această pagină ele nu sunt afirmate, ci recalculate din sunet.
Ce stă alături
Cum se numesc distanțele dintre două sunete: Intervale. Cum se încheie o piesă: Cadențe. În ce mod stă o asemenea melodie: Moduri.
Semne muzicale · Termeni muzicali
Anotona face asta pentru tine
Fotografiază o partitură sau cântă melodia — Anotona recunoaște tonalitatea, scrie notele și le transpune în orice altă tonalitate. Gratuit.
Vezi AnotonaFiecare notă de pe această pagină este calculată, nu copiată.