Enarmonie
Cinci perechi de ascultat: de două ori aceeași clapă, două imagini diferite. Sunetul este același, scrierea nu.
Între Do și Re se află la pian exact o clapă neagră. Scrisă, ea este două lucruri: un Do urcat sau un Re coborât. Ambele scrieri sună la fel — se spune că sunt enarmonice.
Pe această pagină fiecare pereche stă de două ori una lângă alta. Cine ascultă ambele imagini aude unul și același sunet; cine le privește vede două note diferite: capul stă cu o treaptă mai sus sau mai jos, iar în fața lui stă o altă alterație. Tocmai această diferență este măsurată aici — înălțimea din sunet, locul capului și alterația din imaginea gravată.
Scrierea nu este o chestiune de gust. Ea spune de unde vine sunetul și încotro merge: într-o tonalitate cu diezi are un nume, într-una cu bemoli altul, iar într-un șir de acorduri este numit după rolul său. Cine alege scrierea greșită cântă corect, dar scrie altceva decât a vrut să spună.
Clapa neagră
Cazul cel mai frecvent și cel mai simplu: clapa dintre două sunete naturale nu are literă proprie, așa că împrumută una de la vecini — o dată de jos cu o urcare, o dată de sus cu o coborâre. În imagine capul notei sare cu o treaptă, iar alterația își schimbă sensul.
Un diez pe o clapă albă
Între Mi și Fa nu se află nicio clapă neagră, distanța este deja un semiton. Un Mi urcat ajunge de aceea pe clapa care oricum se numește Fa. Pare de prisos și nu este: într-o gamă care are nevoie de un Mi, acolo stă Mi urcat — altfel aceeași literă ar apărea de două ori, iar alta deloc.
Peste granița octavei
Același lucru la marginea de sus a octavei: de la Si la Do este un semiton, așa că un Si urcat cade pe Do de deasupra. Aici capul nu se mută doar cu o treaptă, schimbă octava — din sunet nu se simte nimic, din imagine totul.
Un bemol pe o clapă albă
Și în sens invers: un Do coborât cade pe clapa de dedesubt. Capul stă atunci cu o treaptă mai sus decât vecinul care sună la fel, iar în față stă un bemol. Asemenea scrieri sunt rare, dar nu sunt o greșeală — apar acolo unde tonalitatea le cere.
Dublul diez
Două urcări deodată ridică sunetul cu un ton întreg: capul rămâne pe treapta lui, clapa apăsată este a vecinului. Dublul diez arată ca o cruce mică înclinată și apare aproape numai acolo unde o gamă plină de diezi trebuie să-și țină literele în ordine.
Două tonalități, aceleași clape
Ce este valabil pentru un singur sunet este valabil pentru o tonalitate întreagă. Fa diez major și Sol bemol major apasă clapă cu clapă același lucru — nu sună asemănător, sună identic. Pe hârtie una se prezintă cu șase diezi, cealaltă cu șase bemoli.
Pe care o iei hotărăște ce stă în jur: o piesă care vine din Si major scrie mai departe diezi; una care se îndreaptă spre Re bemol major scrie bemoli. De ambele dăți sună la fel, și de ambele dăți doar una dintre scrieri este cea firească.
Ce stă alături
Ce semne urcă și coboară sunetul și cât timp sunt valabile stă la Alterații. Ce tonalitate are câte dintre ele și cum se leagă între ele stă la Tonalități.
Semne muzicale · Tonalități · Termeni muzicali
Anotona face asta pentru tine
Fotografiază o partitură sau cântă melodia — Anotona recunoaște tonalitatea, scrie notele și le transpune în orice altă tonalitate. Gratuit.
Vezi AnotonaFiecare notă de pe această pagină este calculată, nu copiată.