Cadențele

Cadența completă

I–IV–V–I · C – F – G – C · T–S–D–T

Tonică, subdominantă, dominantă, tonică — formula de bază care fixează o tonalitate. Împreună, cele trei trisonuri principale cuprind toate cele șapte sunete ale gamei.

Cadență autentică (perfectă)

V–I · G – C · D–T

Dominantă spre tonică: încheierea care sună ca un punct. Se numește perfectă când ambele acorduri stau în stare fundamentală și melodia se termină pe fundamentală.

Cadență plagală

IV–I · F – C · S–T

Subdominantă spre tonică: »amin«-ul de la sfârșitul coralelor. Mai moale decât cea autentică, fiindcă nicio sensibilă nu trage spre fundamentală.

Semicadență

I–V · C – G · T–D

Se termină pe dominantă: o virgulă, nu un punct. Fraza rămâne deschisă și se așteaptă continuarea.

Cadență întreruptă (înșelătoare)

V–vi · G – Am · D–Tp

Dominanta nu se rezolvă pe tonică, ci pe relativa minoră: urechea așteaptă do major și primește la minor. Așa se prelungește o frază.

Semicadență frigică (în la minor)

iv⁶–V · Dm/F – E · s–D

În minor: subdominanta în prima răsturnare coboară un semiton spre dominantă. Pasul acesta în bas sună frigic — baroc și flamenco.

Cum se recunosc

Ascultați ultimul acord. Tonica la sfârșit: cadență autentică (de la dominantă) sau plagală (de la subdominantă). Dominanta la sfârșit: semicadență. O dominantă care nu merge la tonică: cadență întreruptă.