Ornamente
Șase ornamente, fiecare gravat de două ori: semnul așa cum se tipărește și același loc scris pe note — ambele sună și ambele durează exact la fel.
Un semn deasupra notei, și dintr-un singur sunet se fac patru. Un ornament nu prescrie alte sunete, ci un fel de a-l cânta pe acesta: valoarea scrisă rămâne întreagă, iar semnul spune ce se petrece înăuntrul ei. Fiecare ornament stă aici de două ori — așa cum se tipărește și, dedesubt, scris pe note. Ambele versiuni durează la fel; ascultarea lor una după alta face auzită distanța dintre scriere și sunet.
Trilul
Nota principală și vecina de deasupra alternează atât de repede cât rămâne curat. Semnul nu spune câte alternanțe sunt; scrise pe note sunt aici patru perechi, iar valoarea notei rămâne exact aceeași.
Mordent superior
Un singur pas rapid în sus și înapoi, apoi rămâne nota principală. Semnul este zigzagul neted, fără bară. Pasul nu durează mai mult decât o clipire — tot restul valorii aparține notei principale.
Mordentul
Același lucru în jos: o dată scurt până la vecina de dedesubt și imediat înapoi. Semnul poartă o bară verticală prin mijlocul zigzagului. Aceasta este toată deosebirea față de mordentul superior, și se trece ușor peste ea.
Grupul
Patru sunete în jurul notei scrise: vecina de deasupra, nota principală, vecina de dedesubt, nota principală. Deasupra notei, ocolul începe îndată; în spatele ei, sună mai întâi nota și ocolul vine la sfârșit.
Apogiatură scurtă
Nota mică are o bară prin steguleț și se cântă cât se poate de scurt. Nu ia aproape nimic notei principale: cade pe timp, iar nota principală urmează imediat.
Apogiatură lungă
Nota mică fără bară nu este o podoabă la margine, ci o întârziere. Ia jumătate din valoarea notei principale — două treimi dintr-una cu punct — și abia apoi se rezolvă. Scrisă mic, ea este cea care se aude.
De sus sau de la nota principală?
Aici se despart părerile: trilul începe pe nota scrisă sau pe vecina de deasupra? În baroc, și încă la Mozart, începe de sus — ornamentul este acolo o tensiune care se rezolvă. În secolul al XIX-lea, de la Hummel și Chopin încoace, începe pe nota principală. Imaginile arată aici citirea mai târzie; în muzica veche, o privire în prefața ediției face parte din lucru, iar o ediție bună o spune chiar acolo.
Câte sunete încap într-un ornament nu spune niciun semn. Depinde de tempo și de instrument: ceea ce este scris aici cu patru alternanțe va fi mai puțin într-o parte lentă și mai mult într-una rapidă.
Două care nu se lasă scrise pe note
Din acest șir lipsesc două semne, Arpegiul și Glissando, și asta dintr-un singur motiv: nu au sunete fixe. Linia ondulată din fața unui acord spune că sunetele lui vin unul după altul — nu cât de repede. Linia dintre două note spune că drumul dintre ele se aude — la pian sunt clapele dintre ele, la vioară o alunecare fără trepte. Ce se află între ele hotărăște instrumentul, și de aceea nu se poate pune pe note.
Semne muzicale · Nuanțe · Valorile notelor · Termeni muzicali
Anotona face asta pentru tine
Fotografiază o partitură sau cântă melodia — Anotona recunoaște tonalitatea, scrie notele și le transpune în orice altă tonalitate. Gratuit.
Vezi AnotonaFiecare notă de pe această pagină este calculată, nu copiată.