Note cu punct
Cinci cazuri, fiecare de două ori pentru ascultat: întâi nota fără punct, apoi aceeași cu punct — iar măsura ține exact la fel.
Un punct în spatele capului de notă este semnul cel mai econom din toată scrierea muzicală. El spune: și încă o dată jumătate din atât. Din doime se fac trei pătrimi, din pătrime trei optimi, din optime trei șaisprezecimi.
Nu este un adaos fix, ci un raport: cât adaugă punctul atârnă de cât ar ține nota fără el. De aceea fiecare caz apare aici de două ori — o dată gol, o dată cu punct — și de ambele dăți sunetul stă la aceeași înălțime. Se aude doar durata. Măsura, în schimb, rămâne exact la fel de lungă ca înainte: ce dă punctul notei, ia de la pauzele din urmă.
Doime cu punct
Din două pătrimi se fac trei. În măsura de trei pătrimi umple toată măsura și acolo este cazul obișnuit — un singur sunet întins peste toți cei trei timpi. În măsura de patru pătrimi rămâne exact o pătrime în urma ei, iar de aici se naște una dintre cele mai frecvente imagini de măsură care există.
Pătrime cu punct
Din două optimi se fac trei. Acesta este punctul pe care îl vezi cel mai des: împreună cu o optime în urmă umple doi timpi și dă tiparul lung-scurt pe care îl are orice marș și fiecare a doua baladă. Cine îl cântă egal preface pasul într-o plimbare.
Optime cu punct
Din două șaisprezecimi se fac trei. Aceeași împărțire cu un etaj mai jos, iar nota scurtă din urmă devine foarte scurtă — atât de scurtă încât deosebirea față de triolet se tulbură dacă nu asculți cu atenție. Tipărite, cele două sunt limpede diferite; cântate, adesea mai puțin.
Notă cu două puncte
Un al doilea punct adaugă încă jumătate din primul, adică un sfert din valoarea de pornire. Împreună fac șapte optimi din nota inițială: aproape tot, dar tocmai nu de tot. Resturile din urmă devin pe măsură de mărunte, și tocmai din asta trăiește tăișul uverturilor baroce.
Pauză cu punct
Punctul lucrează asupra pauzelor întocmai ca asupra notelor — numai că nu se aude, se bagă de seamă din așteptare. În imagine cele două sunete din stânga și din dreapta sunt aceleași; s-a mutat doar clipa în care vine al doilea. În edițiile vechi pauza cu punct era ocolită și se scriau două pauze; astăzi stă pretutindeni.
Ritmul punctat
Întâi opt optimi egale, apoi aceeași măsură punctată
Folosirea cea mai obișnuită nu este deloc un singur sunet lung, ci o pereche: o notă cu punct și una scurtă în urmă, iar și iar. Lung–scurt, lung–scurt. Ambele rânduri din imagine țin la fel și poartă aceeași pulsație — unul o împarte egal, celălalt în trei contra unu.
Acest tipar duce jumătate din istoria muzicii: uvertura franceză trăiește din el, marșul la fel și o bună parte din ceea ce în muzica ușoară trece drept „drept". Cine îl cântă egal cântă altceva — iar cine îl aude bagă de seamă îndată, chiar fără să-l poată numi.
Unde punctul este regula
Șase optimi, apoi aceeași durată ca două pătrimi cu punct
În măsurile compuse nota cu punct nu este o excepție, ci însuși timpul. În 6/8 nu se numără șase optimi, ci doi timpi de câte trei — iar un timp este exact o pătrime cu punct. Imaginea le arată pe amândouă una după alta: întâi cele șase optimi, apoi cei doi timpi care le adună.
De aceea asemenea măsuri sunt pline de puncte fără să se vrea ceva deosebit. Și de aceea acolo e nevoie de duolet de îndată ce totuși trebuie cântate două în loc de trei.
Ce valori de notă există
Punctul schimbă o valoare de notă, nu o înlocuiește. Ce valori există — note întregi, doimi, pătrimi, optimi și pauzele lor — se află la Valorile notelor. Ce măsură se numără cum și de ce 6/8 se numără altfel decât 3/4 se află la Măsuri.
Semne muzicale · Valorile notelor · Termeni muzicali
Anotona face asta pentru tine
Fotografiază o partitură sau cântă melodia — Anotona recunoaște tonalitatea, scrie notele și le transpune în orice altă tonalitate. Gratuit.
Vezi AnotonaFiecare notă de pe această pagină este calculată, nu copiată.