Articulație
Șapte semne pe aceleași patru note, toate de ascultat: de patru ori același sunet, și se schimbă doar durata și atacul — timpul rămâne unde este.
Articulația spune cum este atacat un sunet și cât timp este ținut. Nu schimbă nici când vine, nici care este: cele patru pătrimi stau în același loc în fiecare imagine de pe această pagină, și de patru ori este același sunet. Ceea ce se schimbă este durata care sună înăuntrul valorii scrise și forța atacului. Versiunea fără semn vine prima — ea este măsura față de care se aude tot restul.
Fără semn
De patru ori același sunet, fără nimic deasupra. Fiecare se oprește chiar înaintea următorului — această despărțire minusculă ține de cântatul obișnuit și nu este încă staccato. Față de această versiune se măsoară tot restul.
Staccato
Punctul deasupra sau dedesubtul capului de notă: sunetul durează cam jumătate din cât este scris, iar restul valorii este tăcere. Este cel mai frecvent semn de articulație și nu înseamnă niciodată alt tempo — doar o notă mai scurtă.
Staccatissimo
Mica pană, un vârf plin în locul punctului: atât de scurt cât permite instrumentul, cam un sfert din valoarea scrisă. În edițiile vechi pana stă adesea acolo unde se dorește doar un staccato — înainte de 1800 cele două semne nu sunt clar despărțite.
Portato
Linie și punct împreună deasupra unei note: purtat, și totuși despărțit. Sunetul este ținut aproape complet și apoi încheiat clar — o cale de mijloc pe care francezii o numesc louré. La un instrument cu arcuș, arcușul rămâne pe coardă.
Tenuto
Linia orizontală: sunetul este ținut toată valoarea lui, până în ultima clipă, și primește adesea puțină greutate. Opusul punctului — și singurul caz de pe această pagină în care nu se scade nimic.
Accentul
Unghiul culcat: nota este atacată mai puternic decât vecinele ei, dar păstrează exact lungimea scrisă. Accentul stă în atac, nu în durată; după impuls sunetul revine la tăria lui obișnuită.
Marcato
Vârful în picioare: mai puternic decât accentul și pe deasupra mai scurt — marcat, tăios, despărțit cu hotărâre. Suma celor două face diferența: un marcato fără scurtime sună doar tare, iar fără tăiș doar accentuat.
Legato și arcul de frază
Arcul peste mai multe note: ele trec una în alta fără întrerupere, fiecare sunet durând până la intrarea următorului. Doar prima notă de sub arc este atacată; la coarde asta înseamnă o singură trăsătură de arcuș pentru toate, la suflători o singură lovitură de limbă la început.
Ce schimbă de fapt semnul
Un punct deasupra notei scurtează sunetul, nu îl grăbește. Nota următoare vine tot pe timpul ei — ceea ce rămâne între ele este tăcere. A cânta mai devreme în locul acesta nu înseamnă staccato, ci schimbarea tempoului. Exact asta face audibil aici butonul de ascultare: atacurile cad în același loc în toate cele opt imagini.
Cât de scurt este un staccato depinde de tempo și de instrument. La vioară se naște din ridicarea arcușului, la pian din eliberarea clapei, la suflători din limbă — un singur semn, trei mișcări diferite. Nicio ediție nu dă o cifră, pentru că nu există: semnul spune mai scurt decât este scris, iar restul ține de gust și de exercițiu.
Două legături care nu sunt articulație
Legato de frază arată exact ca Legato de prelungire, iar cele două se confundă mereu: legato de prelungire unește două note de aceeași înălțime într-una mai lungă, în timp ce arcul de frază se întinde peste note diferite și spune doar că trec una în alta fără întrerupere. Două note identice sub un arc sunt așadar întotdeauna legate. Iar Coroana nu ține deloc de articulație, ci de timp: suspendă valoarea scrisă atât cât vrea interpretul.
Semne muzicale · Nuanțe · Ornamente · Termeni muzicali
Anotona face asta pentru tine
Fotografiază o partitură sau cântă melodia — Anotona recunoaște tonalitatea, scrie notele și le transpune în orice altă tonalitate. Gratuit.
Vezi AnotonaFiecare notă de pe această pagină este calculată, nu copiată.